Ghidul Prosumatorului Sustenabil, o inițiativă EFdeN, cu sprijinul ENGIE Romania, este acum disponibil online. Cu susținerea ENGIE Romania, prin inițiativa civică energiaTA, EFdeN a lansat, astăzi, 12 iunie, Ghidului Prosumatorului Sustenabil 2024, o inițiativă educațională ce se adresează actualilor și viitorilor prosumatori.
Prima versiune a Ghidului Prosumatorului, lansată în 2019, a fost un demers de conștientizare și de popularizare a beneficiilor economice și de mediu pe care le are producția de energie din surse solare, prin punerea la dispoziția tuturor celor interesați a unor informații utile despre cum pot deveni prosumatori. De atunci și până în prezent, situația a evoluat, numărul prosumatorilor a ajuns la aproximativ 120.000, iar tendința de creștere se menține și în perioada următoare. În acest context promițător pentru dezvoltarea energiei solare, a apărut și nevoia de a-i acompania pe prosumatori în demersul de a deveni și mai sustenabili prin adoptarea unor comportamente și a unor soluții energetice care să îi ajute să valorifice cât mai mult din energia produsă.
Astfel, Ghidul Prosumatorului Sustenabil prezintă un set de recomandări utile celor care sunt deja prosumatori, astfel încât aceștia să devină (și mai) sustenabili. Astfel, pe lângă trecerea în revistă a etapelor care trebuie parcurse pentru a deveni prosumator, Ghidul oferă informații utile provenite de la prosumatori și exemple de bune practici pentru a maximiza rentabilitatea investiției în sistemele de autoproducție de energie, oferă recomandări cu privire la alegerea și dimensionarea
echipamentelor și la modalitățile de creștere a autoconsumului și, nu în ultimul rând, aduce lămuriri despre facturarea prosumatorilor. Toate acestea, promovând bune practici și proiectând în viitor această realitate prin dezvoltarea de comunități de energie sustenabile.
„Conceptul de prosumator a evoluat și a ajuns într-o nouă etapă de dezvoltare: aceea de definire a prosumatorului sustenabil. Desigur, prosumatorul este de la sine înțeles sustenabil, însă nu este suficient doar să producem energie, trebuie să o facem în mod eficient și inteligent. De aceea, suntem mândri că, alături de partenerii de la EFdeN, le putem oferi prosumatorilor un ghid de recomandări utile despre cum pot deveni sustenabili, integrând soluțiile complete de panouri solare, pompe de caldură și baterii”, a declarat Nicolas Richard, CEO ENGIE Romania.
„Prin proiectul energiaTa ne asumăm rolul de aliat al celor dornici să devină prosumatori și al celor care sunt deja și își doresc eficiență, oferindu-le resursele necesare pentru a-și maximiza autoconsumul de energie solară, cu resursele pe care le au la dispoziție. De asemenea, ghidul Prosumatorului Sustenabil este un instrument care va ajuta la crearea comunităților sustenabile de energie”, a declarat Claudiu Butacu, co-fondator EfdeN și EnergiaTA.
Ghidul Prosumatorului Sustenabil 2024 este disponibil gratuit pentru descărcare pe site-ul ENGIE și pe site-ul EnergiaTa.
––
Despre ENGIE Romania
Grupul de companii ENGIE Romania activează în următoarele domenii de activitate: distribuţie şi furnizare de gaze naturale, producție din surse regenerabile și furnizare de energie electrică, precum și soluții verzi și servicii tehnice pentru instalaţii de gaze naturale şi centrale termice. ENGIE Romania şi filialele sale deservesc un portofoliu de aproape 2.250.000 de clienţi, operează o reţea de distribuţie de 23.255 km, deţin o capacitate de producție din surse verzi de 202 MW şi au peste 4.300 de angajaţi. Grupul ENGIE Romania a realizat investiții în valoare de 6.760 milioane de lei din 2005 până la 31 decembrie 2023.